Pasiunea mea pentru wellness și-a găsit un loc nou aici, în studioul meu. Sau mai bine zis i-am găsit un loc. Studioul acesta este “my happy place“.

Te aștept și pe tine dacă îți dorești să faci o schimbare în viață ta. Sunt aici și te voi ajuta să ajungi la rezultatele dorite printr-un plan de antrenament personalizat. (București, sector 4 – vezi contact)

Și pentru că îmi place să mă folosesc de toate mijloacele pentru a ajunge la rezultatele dorite vom discuta și despre alimentație, despre mâncatul compulsiv, despre odihnă, despre stres și cu siguranță vom socializa. Pentru că stilul de viață sănătos înseamnă să ținem cont de toate aceste aspecte.

Așa că dacă vrei să renunți la dietele fade care te fac să crezi că mâncatul restrictiv este singurul mod să îți atingi obiectivul… sau te-ai săturat de antrenamente care nu sunt construite special pentru tine și pentru progresul tău, trimite-mi un mesaj cu “SUNT SERIOS/SERIOASĂ” și haide să discutăm și să vedem dacă programul meu este pentru tine.

Și deși în această perioadă găsești o mulțime de resurse și te poți antrena și singur/ă atât la sală cât și acasă, uneori îți lipsește motivația. Aici intervin eu. Te voi ajuta să îți găsești motivația de a face mișcare, iar până în momentul când aceasta dispare, mă voi asigura că intervine disciplina. Găsești în mine un antrenor, și din experiențele trecute, de cele mai multe ori și un prieten (cu care totuși nu negociezi prea mult 😅).

Antrenamentele le vom face cu greutatea propriului corp, dar și cu tot felul de accesorii (gantere, corzi, benzi elastice, bossu, mingi, step, discuri glisante, TRX, spalier, etc). Totul este personalizat în funcție de obiectivele tale, de condiția fizică, dar și de starea de sănătate. Programul este și el unul flexibil și îl stabilim împreună în funcție de disponibilitatea amândurora.

Deși recunosc că sunt fan antrenamente făcute la studio, ai și posibilitatea de a face antrenamente online cu mine (live). Sau chiar și varianta hibrid.

Așa că dacă ești gata de schimbare dă-mi un semn și hai să ne apucăm de treabă!

Nu aștepta să vină luni, și miercuri e o zi bună să alegi unul dintre programele mele, daca nu îl vrei chiar pe cel mai apreciat, cel care combină antrenamentele fizice și planuri alimentare eficiente:

✅ FitStart Premium – cel mai solicitat pachet!

– analiza inițială

– jurnal alimentar îmbunătățit

– plan alimentar personalizat pentru 30 zile

– suport pe whatsapp

– 8 antrenamente personalizate (față în față)

Dacă nu ești încă convinsă te aștept la ora mea gratuită în fiecare vineri de la 18:30 (este necesară rezervare, locurile sunt limitate).

Hai să luăm legătura (găsești toate datele de contact aici) și să ne apucăm de slăbit, de azi… vrei?


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *